Ou pufos


Ăsta-i micul dejun pentru diminețile alea faine cu familia. Am reușit să fac poze la rețetă de data asta, și vreau să o împărtășesc cu voi :) 

Vă ia 10 minute cu tot cu spălatul vaselor. 
Oul este gătit într-un mod sănătos și se topește la propriu în gură. 

Puteți amesteca albușul și cu mixerul. Eu am ales telul. 


Separăm albușul de gălbenuș, pe care îl păstrăm undeva într-un bol, sau chiar in coaja oului, și batem spuma albușul cu un strop de sare. 


Distribuim în părți egale pe o hârtie de copt stropită cu puțin ulei. Aveți grijă să faceți cu lingura un culcuș pentru gălbenuș. 


Dam la cuptor pentru 3 minute la 220 de grade cu ventilator. 

Dupa cele 3 minute, adăugăm gălbenușul, cu grija sa nu-l spargem, și mai lăsăm 2 minute la 200 grade, dar fara ventilator. 

Scoatem, mâncam, ne bucurăm ! 


Comentarii

Cele mai vizionate retete