Tartă fragedă cu dulceață de fructe
Au italienii ăștia ceva a lor când e vorba de mancare..
Sbriciolata, cum o numesc ei , este o tarta din aluat fraged umplut cu dulceață. Orice dulceață. Eu am folosit o dulceață de fructe de pădure, făcută în casă.
Aluatul l-am făcut la ochi. Vă voi da ingredientele și cantitățile aproximative .
Ideea e sa sa obțineți un aluat tare, pe care să-l dați pe răzătoare când îl puneți în tava.
Am amestecat toate împreună :
600 Gr făină albă
3 oua
150 Gr unt topit
100 ml ulei
4-5 linguri de zahar
1/2 linguriță praf de copt
Un strop de sare
Puțină vanilie
Umplutura cam 400 Gr de dulceață.
Frământăm bine bine bine, și lăsăm la frigider pentru 20-30 minute.
Pe o foaie de copt radem cam 60% din aluat , peste care întindem dulceața in strat uniform. Terminăm cu restul aluatului pe care îl distribuim bine pe toată suprafața.
Am lăsat la cuptor 25 de minute la 185 grade cu ventilator. Neapărat cuptorul încălzit in prealabil.
După ce am scos-o din cuptor , mi-a fost greu, dar a trebuit să aștept cam 30 minute sa se răcească puțin .