Paste cu pâine veche
O mai putem numi și rețetă de criză ( deși nu-mi place deloc acest cuvânt ) , însă chiar e o rețetă foarte ieftină, parfumată și gustoasă.
Aceste paste se fac cu pâine rămasă, pe care e păcat să o aruncați.
Pentru 2 persoane avem nevoie de :
200 grame de paste
100 grame pâine veche sfărâmată
1 cățel de usturoi
Ardei iute cat preferați
4 bucăți de anșoa
Pătrunjel
Parmezan ras
Cat fierb pastele facem sosul.
Călim in puțin ulei de măsline toate ingredientele tocate , mai puțin pătrunjelul și parmezanul , pe care le punem la urmă.
Lăsăm pe foc până când anșoa ul se topește complet iar pâinea e crocantă.
Scoatem pastele fierte din apă, și le punem in tigaie.
Amestecam bine, sa se combine toate ingredientele ( veți fi surprinși de gustul pâinii..) , pentru aproximativ 1 minut.
Presărăm pătrunjel și parmezan după gust și e gata de pus pe masa.
Delicios nu?
Comentarii
Trimiteți un comentariu
Lasa feedback-ul aici :)