Excesul nu e succesul




Bună dimineața!


Unul dintre lucrurile de care nu am pomenit, dar este foarte important, este despre excesul alimentar.

Niciun exces nu este binevenit, acesta fiind greu tolerat de organism.

În categoria asta voi introduce și obsesia excesiva de a slăbi. Dietele drastice sau înfometarea nu vor face decât să vă îmbolnăvească iar kilogramele pe care le dați jos, le veți repune înapoi garantat.

Întrebați-vă dacă vreți să slăbiți, sau doriți să vă simțiți bine in pielea voastră?

Vă asigur că majoritatea vor spune că doresc să se simtă mai energici și ușori, drept urmare, vor sa se simtă bine in pielea lor.
Pentru a ne simți bine, cel mai indicat este să EVITĂM excesele .


Cele mai întâlnite excese alimentare sunt :

Excesul de sare .. duce la creșterea tensiunii, pentru că reține apa in organism crescând volumul sângelui, ceea ce înseamnă că inima ta lucrează mai mult deoarece împinge mai mult sânge prin vase. Optând pentru o dieta săracă în sodiu (dar nu eliminat), vă veți simți mult mai ușori. Daca vă place sa mâncați sărat, puteți apela la ierburi aromatice sau condimente presărate in farfurie.


Excesul de grăsimi .. aproape că nu trebuie sa vă mai spun ce efect are. Grăsimile sunt bune pentru creier, țin depresia la distanță și îl ajută să funcționeze corect, însă consumate in exces provoacă daune considerabile în organism - obezitate, diabet, boli de inima etc. 

Gândiți-vă (dacă aveți un exemplu concret printre cunoștințe) la o persoana care a fost grasă/obeză, și a renunțat complet la orice grăsime , ținând un regim drastic , ce ia adus rezultatele dorite in scurt timp. Nu vi se pare că acea persoana e un pic aeriană? 
Nu vreau să vă încurajez să renunțați la ele, însă fiți moderați, și consumați in principal grăsimi bune. Omega 3, 6, și 9. 



Excesul de fructe .. Fructele reprezintă o sursă ideală de vitamine, saruri minerale, fibre, antioxidanți și apa, iar consumul loc face parte dintr-un stil de viață sănătos, ÎNSĂ, există și efecte colaterale.
Fructoza consumata in exces poate crește valoare glicemiei, iar cercetătorii au demonstrat că 40% din populație suferă de o afecțiune numita malabsorbție a fructozei , adică fructoza este absorbită ineficient in intestinul subțire, rezultatul fiind ca, în loc sa ne hrănească , fructele fermentează in intestin cu ajutorul bacteriilor. 
Rezultatul fermentării duce la flatulență și disconfort .
Nu în ultimul rând trebuie reținut faptul că fructele se consuma DOAR pe stomacul gol!



Excesul de apă .. Corpul nostru depinde de apă pentru a funcționa corect. Asta e sigur. Apa ajută la o bună funcționare a creierului (acesta conține undeva la 75% apa ), ajută digestia, și în general contribuie la o bună funcționare a organismului. 
Dar trebuie să avem in vedere că o supra- hidratare nu este recomandată, deoarece duce la o intoxicație cu apă. Aceasta se produce atunci când cantitatea de sare și alți electroliți din corpul tău devine prea diluată. HIPONATREMIA apare atunci când nivelul de sare din organism este prea scăzut. Hiponatremia provoacă dereglări digestive, și duce chiar la probleme neurologice - cum ar fi confuzia mintală ..
Urina este un bun indicator al hidratării . Cea galbenă pal este dovada unei bune hidratări, iar cea închisă la culoare arată că aveți nevoie de o mai mare hidratare. Urina incolora arată că ești supra-hidratat. Atenție!

Pentru a ști câtă apă este necesar sa beți pe zi, utilizați următoarea formulă :

45 ml X greutatea Dvs.
De ex : 0,045 x 58 (kg) = 2,61 litri / 24 ore


Ca și fructele, apa se consumă DOAR pe stomacul gol, și la temperatura camerei ( dacă nu reușești să o bei caldă )


Excesul de fibre .. o dietă bogată in fibre este esențială pentru menținerea unui sistem digestiv sănătos. Fibrele ne ajuta să combatem constipația, însă un consum exagerat de fibre provoacă balonare, greață și constipație. 
Exagerat înseamnă peste 70 Gr pe zi.
In general, consumul prea mare de fibre este o problemă mai puțin obișnuită decât a mânca prea puțin.  Doar aproximativ 10% din populație consumă cantitatea recomandată de fibre / zi.
Cantitatea optimă evident variază in funcție de sex, vârstă și starea sarcinii.



Cantitățile ideale sunt :

Pentru o femeie adult 25 Gr pe zi
Pentru un bărbat adult 38 Gr pe zi
Cei trecuți de 50 de ani, vor avea nevoie de mai putina fibră, și anume 21 Gr femeile, 30 Gr bărbații
Iar femeile ce sunt însărcinate sau alăptează , au nevoie de 28 Gr pe zi .

Consumul a mai mult de 70 Gr pe zi poate provoca reacții adverse inconfortabile , iar unele persoane experimentează aceste reacții dacă trec de 40 Gr pe zi.

Prea multă fibră poate provoca, de asemenea, deficiențe de nutrienți, deoarece poate interfera cu capacitatea organismului de a absorbi nutrienți esențiali.  Acest rezultat nedorit se datorează faptului că fibra se leagă de minerale, inclusiv calciu, magneziu, zinc și fier.



Când simți că pierzi controlul asupra mâncării... gândește-te puțin la consecințe.
O viață sănătoasă merge mână în mână cu o viață echilibrată , din toate punctele de vedere ( odihna, alimentație, muncă, sport, viața socială ) 

Sper că a fost de ajutor articolul și ați descoperit informații noi și utile. 

Sa fiți sănătoși! 


Comentarii

Cele mai vizionate retete